O conversație cu Dr. Ana-Maria Zlăvog, medic de familie și medic specialist neurolog, despre rolul medicilor de familie în susținerea pacienților și asiguraților pe tot parcursul vieții. Aflăm care sunt provocările și satisfacțiile acestei specialități medicale, dar mai ales ce ar trebui să știe pacienții astfel încât să beneficieze mai mult de serviciile medicilor de familie.
Articolul este bazat pe transcrierea Episodului 8 din Podcastul Sănătate Zi de Zi, pe care îl puteți asculta integral în pagina episodului: Ana-Maria Zlăvog despre: Medicina de familie în mediul rural.
N-am putut să renunț la pacienții de aici, ci am continuat să investesc aici și să lupt pentru ei.
Cristina L.: Doamna doctor, mulțumesc tare mult că v-ați făcut timp în programul și așa extrem de ocupat să împărtășiți din experiența dumneavoastră. Povestiți-ne puțin mai mult despre activitatea dumneavoastră ca medic de familie în comunitatea în care activați. Eu am încercat să fac o scurtă introducere, însă, sigur, sunt mult mai multe de spus.
Pare o poveste foarte inspirațională și care poate servi drept exemplu.
Ana-Maria Zlăvog: Legat de medicina de familie, nu m-am gândit că o să fac medicină de familie în rural. M-am gândit că o să termin rezidențiatul și o să-mi găsesc un job în oraș, cât mai aproape de casă. Numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Și mă trezisem cumva în ultimul an de rezidențiat, aveam un copil acasă și trebuia să mă gândesc ce fac mai departe. Și atunci am încercat să găsesc soluții și soluțiile au fost două.
Prima soluție era de cumpărare a unui praxis, un medic care renunță la cabinet sau care iese la pensie sau din diverse motive înstrăinează cabinetul. A doua variantă era să găsesc o locație unde să pot să mă duc și să deschid cabinet pornind cu zero pacienți.
Pentru că situația financiară nu îmi permitea să achiziționez un cabinet deja existent, am optat pentru a doua variantă și am început să caut localitățile în care exista posibilitatea de a deschide cabinet. Pentru că aceasta este o situație reglementată de o comisie mixtă formată din Colegiul Medicilor, Casa de Asigurări și Direcția de Sănătate Publică. Aceste liste se fac pe fiecare zonă a țării în parte.
Iașiul nu era într-un județ în care să fie neapărat un deficit foarte mare de medici, cel puțin în jurul orașului, și atunci am început să mergem așa cu degetul pe hartă. Așa am ajuns în localitatea în care sunt și astăzi (Comuna Țibana, jud. Iași – n.r). Am avut parte de o asistentă care era ieșită la pensie și care a venit alături de mine și care m-a susținut – cunoștea populația în zonă. În prima lună de activitate am înscris 500 de pacienți.
Cristina L.: Atât de mare era nevoia și atât de mult așteptau, presupun.
Ana-Maria Zlăvog: Da, era nevoie de o schimbare, era nevoie de cineva care să-i asculte în primul rând, cineva care să le răspundă nevoilor lor. Am crescut în decurs de 11 ani, am ajuns la peste 3000 de pacienți. Poate ar fi fost și mai mulți, dar nu mai pot. Pentru că îmi doresc să fac lucrurile la nivel performant.
În momentul în care am depășit un anumit număr de pacienți și am văzut că nu mai pot să mă ocup de toți așa cum îmi doresc, am apelat la o soluție și anume de a angaja încă un medic, chiar dacă practic venitul meu îmi scădea pentru că nu este un venit suplimentar angajarea unui medic în cabinet. Din același venit al cabinetului se plătește și medicul respectiv. Am preferat să mai angajez pe cineva pentru că permanent la mine a predominat dorința de a face meseria așa cum trebuie și a putea să mă ocup de fiecare pacient așa cum merită.
Centrele medicale de permanență pot să saleveze vieți care altfel n-ar avea nicio șansă
Cristina L.: Și în acest parcurs, la un moment dat ați decis să puneți bazele unui centru ceva mai mare, un centru medico-social.
Ana-Maria Zlăvog: Da, am pornit cu un cabinet mic, cu două încăperi mici. Zona rurală în care activez este și o zonă defavorizată din toate punctele de vedere: distanță de oraș, potență social-economică, familii cu mulți copii, mulți vârstnici care nu au părăsit niciodată zona. Deci foarte, foarte multe probleme.
Veneau pacienții în cabinet și le spuneam: „Știu ce trebuie să fac. Nu am voie, atât am voie. Nu am cum să te operez. N-am cum să îți fac eu aici în cabinet nu știu ce investigație. Nu pot să-ți fac eu examenul oftalmologic. Clar e o problemă de o altă specialitate. Clar e nevoie de o altă intervenție. Trebuie să mergi mai departe.”
Datorită faptului că oamenii muncesc foarte mult, pentru că în zona rurală se muncește foarte mult, munca fizică predispune la tot felul de probleme, în primul rând osteoarticulare. Și foarte multe persoane cu dureri de tot felul.
Nu mai spunem de faptul că există probleme de educație. Lipsă de vitamine, minerale atunci când este nevoie. Foarte multe probleme dentare. Și atunci zic: – Bun, trebuie să te duci. ”- Păi nu mă duc. Dacă puteți să-mi faceți ceva aici în regulă, dacă nu, mai departe, n-am unde să mă duc.”
Când era o urgență majoră, da, se solicita ambulanța și se mergea cu ambulanța, dar pentru probleme care puteau fi temporizate, nu mergeau mai departe. Și atunci am zis că ok, hai să văd dacă găsesc o soluție.
Inițial am zis că aș vrea să deschid doar un centru de permanență. Pentru că din momentul în care am deschis cabinetul, telefonul meu nu s-a mai închis. Niciodată. La orice oră din zi și din noapte am răspuns în mod permanent. Nu încurajez medicii tineri să facă lucrul acesta pentru că este epuizant.
Cristina L.: Poate puteți să clarificați un pic ce este acela un centru de permanență. Eu am citit în ultimele zile inclusiv legislația ca să-mi dau seama și am mai întrebat oamenii din jur. Nu este foarte cunoscut acest concept. Inclusiv la noi în județ, nu există niciun centru de permanență.
Ce înseamnă un centru de permanență și de ce este el util în comunitate?
Ana-Maria Zlăvog: Centrul de permanență înseamnă că este un serviciu care acordă servicii medicale de urgență în afara programului de lucru al cabinetelor medicilor de familie. De obicei, majoritatea cabinetelor au program dimineața până la ora 15. Centrele de permanență funcționează de luni până vineri de la ora 15, când se termină activitatea spitalelor și a cabinetelor, și până a doua zi dimineață la ora 8, când se reia această activitate, plus în weekend și în sărbătorile legale. Deci, practic, o continuitate a activității de bază pentru acordarea serviciilor de urgență.
În centrul de permanență, serviciile de urgență se acordă în mod gratuit tuturor persoanelor, indiferent de statutul lor social, economic, dacă au asigurare de sănătate sau nu. Toate serviciile sunt gratuite.
Mai ales în rural, sunt foarte multe persoane neasigurate. Acum, de-abia de anul acesta, legislația ne permite să le acordăm servicii de urgență și consult medical decontat în cabinetul medicului de familie. Dar până acum nu era. Îl făceam în mod gratuit pentru că unei persoane care are 10 copii acasă și nu are niciun venit nu puteam să-i cer eu pentru o consultație și n-am încasat pentru consultații pe medicină generală niciodată.
Și atunci era soluția aceasta să fie un centru de permanență în care pacienții să poată să ajungă și după terminarea programului de lucru al cabinetului.
Cristina L: Ce fel de urgențe apar cel mai des și pot fi tratate într-un asemenea centru?
Ana-Maria Zlăvog: Un traumatism minor de exemplu, o febră apărută brusc la un copil, o vărsătură, un sindrom diareic, o durere abdominală care nu știi dacă este neapărat de spital sau nu, intoxicații, alergii, înțepături de tot felul, tratarea plăgilor minore, care nu necesită neapărat transportul la un spital.
Nu trebuie să suprasolicităm unitățile de primiri urgențe pentru astfel de lucruri, pentru că ele pot fi rezolvate într-un centru de permanență. Dacă există o problemă acutăm – am avut situații de tip comă, infarct, accident vascular cerebral, care au fost preluate de noi și până la venirea ambulanței noi am putut să le acordăm primul ajutor și am putut deja să transmitem niște informații către ambulanță.
Dacă a fost o situație de urgență majoră, atunci s-a trimis elicopterul pentru că ambulanța ajunge foarte greu la noi. Dacă nu este nicio ambulanță în zonă, chiar dacă pleacă imediat de la dispecerat, tot face o oră.
Cristina L: Și cum se descurcau oamenii până să existe acest centru? Ce se întâmpla în situații de genul acesta?
Ana-Maria Zlăvog: Se aștepta ambulanța. Am avut un caz în primul an de activitate. Cred că era în weekend, dacă țin minte. Era o pacientă inconștientă. Până la sosirea ambulanței au durat nouă ore. Timp în care au stat rudele lângă ea și au supravegheat-o.
Am avut situație în care o pacientă, la fel, seara, la ora 23, a anunțat ambulanța că trebuie să nască. Ambulanța a ajuns după 3 ore, timp în care femeia a deja născuse. Cam așa se petreceau lucrurile.
Sau sângerări masive și pacientul ajungea să fie inconștient până la venirea ambulanței. Se mai întâmplă și astăzi. Nu spunem că nu se mai întâmplă.
Dar au o șansă să ajungă un pic mai repede. Dacă găsesc pe cineva care să-i aducă mai repede, pentru că pot ajunge mai ușor la noi decât să meargă la spital, deja este un prim ajutor pe care îl putem asigura. Stabilizăm deja pacientul.
Până vine ambulanța, deja noi prindem linie venoasă, îi facem tratament de urgență. Șocuri anafilactice – am avut o mulțime pe care le-am rezolvat aici. Nici nu a mai fost nevoie să le trimitem mai departe la spital. Comă diabetică, pe care la fel am rezolvat-o aici, pe loc.
Adică foarte multe lucruri pe care am putut să le rezolvăm și aici. Atunci când se impune, trimitem imediat, dar stabilizăm pacientul.
Cristina L.: Deci, dincolo de degrevarea sistemului de urgență din spitale, până la urmă probabil că ați salvat viața efectiv și ați rezolvat cazuri care nu ar fi fost rezolvate altfel sau mult mai greu ar fi avut șanse să se rezolve pozitiv pentru pacient.
Ana-Maria Zlăvog: Câștigăm timp pentru pacient.
Cristina L.: Deci din 2021 a devenit funcțional acest centru – cam câte specializări aveți?
Ana-Maria Zlăvog: Da, da. După vreo șase ani de muncit la el, pentru că e făcut doar din munca mea, dar munca mea care a mers dincolo de activitatea de cabinet efectiv, permanent am făcut mai mult. Am mai lucrat și în altă parte, am făcut și al doilea rezidențiat, am lucrat și în privat, am făcut gărzi în spital, pentru că altfel doar din venitul cabinetului nu aș fi reușit să pot să susțin și să și construiesc ceva.
Plus că m-a ajutat familia extraordinar de mult, în primul rând cu susținere și cu faptul că au sacrificat vacanțe, au sacrificat lucruri pe care ar fi putut să le aibă, pentru că au înțeles ce vreau să fac și atunci s-au limitat la strictul necesar.
Neavând sprijin din partea autorităților locale, soluția a fost că da, îmi doresc să fac lucrul ăsta și îl fac din forțe proprii.
Cristina L.: Citisem chiar recent o știre despre faptul că Ministerul Sănătății promite construirea și dotarea cu bani din PNRR a numai puțin de 200 de centre medicale în mediul rural, asta în condițiile în care, conform unor statistici la nivel național, avem aproximativ jumătate din localități care beneficiază de asistență medicală comunitară în acest moment.
Totuși, iată că între timp sunt medici care s-au apucat să facă acest efort colosal de a construi astfel de centre din banii lor. Este absolut remarcabil ce ați făcut, însă pare în același timp un model destul de greu de replicat la scară națională.
Ați încercat să obțineți sprijin din partea autorităților?
Ana-Maria Zlăvog: Este fantastic de greu. Eu am încercat. Legislația permite ca aceste centre de permanență să fie deschise de către primării și consiliile locale.
Și permite nu de azi, permite de ani de zile acest lucru. În momentul în care m-am dus, problema s-a pus – Ok, nu avem buget. Nu putem.
Aș fi putut să fac acest lucru în altă parte și aș fi fost susținută din alte părți, dar asta ar fi însemnat să renunț la pacienții pe care îi am aici. Și n-am putut să fac acest lucru sub nicio formă.
Inclusiv posibilitatea de a veni în oraș și a nu mai face navetă zilnic a existat de-a lungul timpului. La fel, n-am putut să renunț la pacienții de aici, ci am continuat să investesc aici și să lupt pentru ei. Neavând sprijin din partea autorităților locale, soluția a fost că da, îmi doresc să fac lucrul ăsta și îl fac din forțe proprii.
Cristina L.: Este extraordinar, felicitări!
Ana-Maria Zlăvog: Mulțumesc! Centrele medico-sociale pe care le găsiți, care există în țară – majoritatea sunt centre sub consiliile județene sau consilii locale. Centrele de genul acela, de obicei, sunt și cu internare. La noi nu este cu internare. Este în regim de ambulator.
Însă pentru că am vrut să atingem și componenta socială, am înființat și o asociație prin care facem cu acești pacienți cursuri de educație, întâlniri cu pacienții, cursuri de prim-ajutor. În plus, încercăm să ajutăm acolo unde este nevoie. Mămici care au nevoie de susținere cu diverse lucruri pentru copii, de exemplu.
Alți pacienți au nevoie de ochelari și nu și-i pot permite pentru că, deși este un dispozitiv medical, nu e compensat de către stat și atunci el trebuie achiziționat de către pacienți. Anumite tipuri de proteze, anumite tipuri de dispozitive medicale – la fel, o parte sunt decontate, o parte nu sunt decontate de către stat.
Prin asociația pe care am înființat-o am încercat să ajutăm pacienții dincolo de partea aceasta medicală.
Cristina L.: Și ulterior ați adus alături de dvs. și alți medici, alte specializări medicale care acoperă o paletă mai largă de nevoi și probleme, nu?
Ana-Maria Zlăvog: Pe lângă cabinetul de medicină de familie și centrul de permanență care funcționează deja, în care suntem șapte medici de familie care facem gărzi și asistenți medicali – pentru că o gardă este formată dintr-un medic și un asistent, avem o bază de recuperare medicală, cu kinetoterapie, fizioterapie, avem un cabinet stomatologic, în care avem cinci medici și avem specialități clinice, cardiologie, ginecologie, ORL, oftalmologie, psihiatrie, psihologie, atât pentru copii cât și pentru adulți, logopedie și partea aceasta de medic de recuperare medicală.
Mai căutăm și alți colegi de alte specialități, pentru că nevoile sunt în continuare mari. Lucrăm fantastic de bine ca o echipă, colaborez și am niște colegi minunați, facem lucrurile la nivel profesionist și facem lucrurile la nivel de colaborare. Iar în momentul în care îmbinăm specialitățile, reușim să obținem pentru un pacient mult mai mult decât am face-o dacă o facem de unul singur.
Rolul medicului de familie este primordial atât în comunitățile mici, cu provocări specifice, cât și în general
Cristina L.: Revenind la latura socială, avem foarte mulți oameni neasigurați, chiar a crescut procentul de persoane neasigurate, de la 12% la 14%. Chiar ați menționat mai devreme că foarte mulți oameni din comunitatea din Țibana erau neasigurați. Și, pe de altă parte, la nivel național, doar 9% din medici sunt în mediul rural, restul sunt în mediul urban.
Care sunt provocările principale pe care le-ați întâlnit în comunitatea din Țibana, o comunitate care probabil are probleme sociale sau poate fi considerată defavorizată? Este o problemă de resurse, de acces la servicii, de lipsă de informații?
Ana-Maria Zlăvog: Toți acești factori adunați. Nu este doar un factor. Este lipsa de acces la informație, este lipsa de acces la educație, este distanța față de oraș, este, în ce privește copiii, de exemplu, lipsa interacțiunii dincolo de școală, dincolo de comunitatea lor, pentru că totul aici se rezumă la casă, școală, dispensar, biserică și cam atât.
Dar în toate aceste locuri sunt strict aceiași oameni. Dincolo de această lume, pentru mulți dintre ei nu mai există nimic.
Cristina L.: Ce stă în calea accesului la servicii medicale pentru acești oameni? Și cum putem crește acest acces?
Ana-Maria Zlăvog:
Trebuie mai multe centre de acest gen. Și implicarea autorităților în construirea de acest fel de centre ar fi fantastică. Aici este o problemă pentru că, în general, trebuie să aibă și un medic sau o persoană din sistem care să se implice acolo.
Cunosc foarte multe spații în țară făcute de către primării, care sunt dotate, sunt făcute și stau degeaba.
Cristina L.: De ce? Nu există personal medical?
Ana-Maria Zlăvog: Nu există personal. Nu au reușit să ajungă la o colaborare cu nimeni care să se ducă în zonele respective și să primească totul de-a gata. Eu n-am avut șansa să primesc totul de-a gata, a trebuit să fac eu tot.
Dar sunt foarte multe locuri în țară unde primăriile au investit în spații, au pus la dispoziție, nu se duce nimeni.
La copii, este o provocare lipsa interacțiunii dincolo de școală, de comunitatea lor, pentru că totul aici se rezumă la casă, școală, dispensar, biserică și cam atât. Dincolo de această lume, pentru mulți dintre ei nu mai există nimic.
Cristina L.: De ce credeți că mediul rural nu e atractiv pentru medici și alte categorii de personal medical?
Ana-Maria Zlăvog: Pentru că, dincolo de cabinet, mai trebuie făcut și altceva pe lângă. Te duci într-un loc și te trezești acolo cu mâinile goale. Și ți se impun niște lucruri care nu sunt practice, nu sunt reale, nu sunt realizabile.
Se cer multe, adică nimeni nu oferă totuși nimic pe degeaba. Medicii tineri sunt speriați de ceea ce poate să le ceară cineva, pentru că practica în rezidențiat, în general, o fac tot în oraș. Și medicina din rural e diferită.
Multe lucruri a trebuit să le învăț singură. Să stau după terminarea programului din cabinet, să stau și să studiez foarte mult, să caut și să găsesc soluții pentru fiecare lucru în parte. Nu toată lumea este dispusă la aceste sacrificii.
Nu sunt multe persoane care să înțeleagă persoana care vrea să facă acest sacrificiu. Persoana respectivă, în general, nu este singură. Noi terminăm rezidențiatul la 30 de ani. La 30 de ani e posibil să mai ai unu-doi copii, să ai soț, să ai deja familie, să fie deja o altă responsabilitate. Nu poți să-ți muți toată familia doar pentru că îți oferă cineva ceva, dar pe un termen limitat și cu cerințe extraordinar de mari.
Cristina L.: Și tot legat de asta, cred că se leagă foarte bine de o altă temă pe care mă gândeam să o abordăm aceea a medicilor de familie. Din discuțiile pe care le-am avut și cu alte persoane, e o criză din ce în ce mai percepută. Și toată această discuție e legată de faptul că mulți medici de familie, cam 6.000 din cei 11.000 care există în România în prezent, urmează să iasă la pensie iar tinerii nu sunt atrași de această specializare. Și nu se știe de ce sau nu se prea face mare lucru.
Cum este percepută această situație la dumneavoastră și în rândul colegilor dumneavoastră? Care credeți că e cauza?
Ana-Maria Zlăvog: A fost o perioadă destul de lungă de timp în care medicina de familie a fost denigrată din toate părțile. Știu și țin minte din rezidențiate. „Da, ți-a dat doctorul de familie, ți-a făcut doctorul de familie.” Părerea specialiștilor, transmisă către pacient și transmisă și către ceilalți studenți, rezidenți, a făcut ca medicina de familie să fie așa, o chestie la care ajungi pentru că probabil nu ești în stare să faci altceva și atunci te duci acolo.
Nu, medicina de familie este extrem de solicitantă și trebuie să ai pregătire din toate domeniile. Pentru că trebuie să știi unde direcționezi pacientul, trebuie să știi ce trebuie să-i faci, trebuie să-l examinezi. În medicina de familie ai pacienți de toate vârstele față de multe specialități unde ai doar anumite categorii de vârstă.
În medicina de familie faci și prevenție, faci și tratament, după cum spuneam de la început, lucru care nu se întâmplă în celelalte specialități. Pentru că sunt puțini pacienți care merg la 25 de ani, de exemplu, să spună cardiologului – ”ce ar trebui să fac eu ca să nu fac infarct în următorii 10 ani?” Nu, nu se gândește nimeni la 25 de ani la lucrul acesta.
Însă la 25 de ani noi avem destul de mulți pacienți care vin cu alte probleme de sănătate și încercăm să facem și partea aceasta de prevenție ca să nu ajungă să facă infarct sau accident vascular la 40 de ani, la 45-50 de ani. Pentru că, din păcate, vârsta acestor tipuri de boli a scăzut – sunt boli care înainte erau bolile vârstnicului și acum sunt de la vârste adulte și sunt și cazuri de accidente vasculare și infarct la adolescenți, 18-20 de ani.
Alimentația, junk food, sucurile, energizantele care sunt un toxic efectiv pentru întregul organism și pot să ducă până la dezechilibrul sistemului neurologic, până la apariția de crize epileptice. Am avut din ce în ce mai frecvent crize epileptice apărute după o perioadă de consum de energizante mai mare.
Da, medicina de familie ajunge să fie extrem de epuizantă însă îți oferă foarte multe satisfacții. Chiar și faptul că nu ai pacienți de aceleași vârste și de aceeași categorie ajunge să te ajute să te și reîncarci. Pentru că după ce dai o veste proastă unui vârstnic legat de o problemă majoră de sănătate, poți aștepta ca următorul pacient în cabinet să-ți fie un bebeluș de șase luni de zile cu care împărtășești cu mama bucuria statului în șezut, alimentația diversificată, primul sunet, prima oară mama și așa mai departe.
Și atunci îți oferă și reîncărcare și speranță, nu stai doar cu boală permanent. E foarte, foarte plăcut din multe puncte de vedere.
Am avut din ce în ce mai frecvent la cabinet pacienți cu crize epileptice apărute după o perioadă de consum mare de energizante.
Cristina L.: Există diversitate. Cum ați convinge o tânără sau un tânăr student la medicină să aleagă această specializare?
Ana-Maria Zlăvog: Simplu, îi invit la mine. Să stea lângă mine în cabinet o săptămână cel puțin. Am avut câțiva rezidenți sau studenți care au venit și au zis că nu s-au gândit niciodată că într-un cabinet de medicină de familie se fac atât de multe lucruri.
Am avut o studentă de anul 3 sau 4 care mi-a zis ”am învățat într-o săptămână la dvs în cabinet cât am învățat în 3 ani de zile.” Pentru că încerc de fiecare dată când vine cineva să-i arăt, să-i explic și vede efectiv. Nu poate să înțeleagă ce înseamnă medicină de familie decât dacă efectiv vine să o vadă.
Cristina L.: Probabil că percepția este aceea că este o activitate destul de birocratică, cum ați zis și la început. Că medicul de familie are mai mult de completat documente, hârtii și e mai mult o formalitate să te prezinți dacă vrei, dacă nu, cauți direct un specialist.
Dar în realitate rolul lui, chiar definit prin lege, este foarte important. Adică e un punct central și un punct inițial al oricărui tratament. Atât în partea de tratament, cât și de prevenție. Este persoana la care mergi să te sfătuiești, să vezi ce e nevoie să faci ca să previi, pentru că îți cunoaște istoricul tău și al familiei. Are un rol important și în prevenție.
Ana-Maria Zlăvog: Când ai o problemă de sănătate, prima dată vii la medicul de familie. Inclusiv o durere de cap, care zici că cel mai frecvent poate să fie de cauză neurologică. Nu te duci direct la neurolog. Pentru că durerea aia de cap poate să fie de cauză oftalmologică, de cauză ORL, poate să fie de natură dentară, poate să fie o anemie, un sindrom de colon iritabil care poate să dea dureri de cap fantastice. Deci sunt foarte multe situații care pot să dea dureri de cap.
Nu te duci direct să faci RMN că gata, mă doare capul. Nu, nu ne ducem acolo. Prima dată ne prezentăm la medicul de familie.
Medicul de familie te consultă și, în funcție de ce găsește, îți poate recomanda să faci anumite tipuri de investigații. Ulterior te trimite la specialist dacă consideră că este cazul. Nu pentru orice lucru trebuie să mergem mai departe la specialist.
După ce te duci la specialist, după ce faci investigațiile, după ce ai toate rezultatele, te reîntorci cu acele rezultate la medicul de familie. Pentru că dacă ai fost la 2-3 specialiști, fiecare își vede bucățica. Te întorci la medicul de familie, el le ia pe toate și le pune cap la cap.
Sunt situații în care găsim, de exemplu, medicamente care nu au voie să fie asociate. Și atunci noi trebuie să găsim soluția pentru ele. Pentru că fiecare și-a văzut bucățica, nu a văzut și ce a mai recomandat celălalt. Urmărirea tratamentului, de cele mai multe ori, o facem noi.
Da, facem rețete, facem birocrație cât încape. Avem de făcut raportări și hârtii până nu mai putem. Ne ocupă extrem de mult. Dar lucrul cu pacientul, totuși, ne ocupă mai mult. Ajungem să facem birocrația, totuși, în timpul nostru, care ar trebui să fie timp liber.
Aici este o mare problemă. Este sistemul care ne-a făcut să fim supra-solicitați.
Cristina L.: Așa pare. Cu fiecare modificare a contractului cadru sau a legislației, pare că sunt din ce în ce mai multe activități care vin în sarcina medicului de familie.
Ana-Maria Zlăvog: Noi, când am încheiat activitatea la cabinet, n-am încheiat activitatea cu totul. Se continuă cu vizite la domiciliu, cu raportări, cu hârtii, cu mers la DSP, cu mers la Casa de Asigurări, cu verificat lucruri, cu contabilitate. În spital lucrurile astea nu se întâmplă, de exemplu, pentru că medicul se duce la program, termină programul, pleacă acasă și până când se-ntoarce la program nu îl mai deranjează nimeni. Noi trebuie să facem noi lucrurile astea în continuare și să ne ocupăm de absolut tot.
Când ai o problemă de sănătate, prima dată vii la medicul de familie.
Cristina L.: Doar o ultimă întrebare legată de această problematică socială aș avea, pentru că ați menționat mai devreme că în rural medicina este un pic altfel. În același timp, anumite probleme ale pacienților pe care le-ați menționat, stilul de viață, de alimentație, problemele derivate din acest stil modern de viață, pare că sunt la fel ca în mediul urban.
Există probleme medicale specifice care ar trebui să fie abordate diferit în mediul rural față de cel urban? Pe care nu poți să le tratezi la fel ca un medic din oraș?
Ana-Maria Zlăvog: Abordarea pleacă, în primul rând, din ceea ce poți să faci pentru pacientul respectiv. Pentru că dacă există o persoană care are posibilități financiare, poate să facă niște investigații într-o zi. O persoană care nu are posibilități financiare, aceleași investigații le face în șase luni.
De aici, în primul rând, pleacă diferențele. După aceea, accesul. O persoană din oraș știe și a mai trecut pe lângă vreo patru clinici în drum spre casă sau spre serviciu, lucruri care nu se întâmplă în rural.
Și atunci el se duce, dar nu știe unde. Unde? Știe spitalul, că a auzit de spital că există, în spital se duce și i se zice că trebuie programare. Și vine înapoi și spune că „nu mă mai duc, că și așa nu m-a băgat în seamă, s-a mai și luat de mine, că eu nu știu că trebuie programare”.
În mediul de stat nu există un sistem de programări centralizat, astfel încât să pot să-i dau unui pacient un număr de telefon, el să se programeze și să se ducă la programare. Doar în privat se întâmplă lucrul ăsta. Și atunci este destul de dificil pentru pacientul din rural să ajungă la niște servicii la care pacientul din urban are acces mai ușor. Acesta din urmă, pentru că cunoaște și își și poate permite, poate eventual să aibă acces mai rapid la aceste servicii.
Nu mai vorbim de cei din corporații care mai au și abonamentele private, care sunt susținute de către firmă și atunci își permit servicii medicale mult mai rapide.
O persoană care are posibilități financiare poate să facă niște investigații într-o zi. Cea care nu are, le face în șase luni.
Traumatismele sunt frecvente pe rural, pe urban sunt mai puține. Toate bolile care pleacă din munca fizică. Din păcate, sărăcia duce și la dependențe – sunt specifice dependențele, în special dependența de alcool, care duce la alte tipuri de probleme și atunci se creează un cerc vicios.
Cristina L.: De aceea este și nevoie de aceste centre, care să fie cât mai multe, să acopere o arie cât mai mare, astfel încât oamenii să aibă un acces mai facil, pentru că, în realitate, ei nu prea ajung niciodată într-un centru urban ca să trateze toate aceste afecțiuni.
Colaborarea din timp cu medicul de familie poate preveni agravarea unor afecțiuni și facilita o viață sănătoasă
Cristina L.: În perioada care a trecut ați participat la un program de screening pentru identificarea pacienților cu factor de risc cardiovascular, „Totul pentru inima ta”. Programul cred că se încheie în această iarnă, dar mai are încă câteva luni de funcționare. Este un program desfășurat în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică și alte câteva asociații și institute.
În ce a constat implicarea dumneavoastră în acest proiect? Și dacă puteți să ne spuneți puțin despre ce rezultate ați avut specific în comunitatea dumneavoastră.
Ana-Maria Zlăvog: Da, el a fost un program pe care noi l-am finalizat, pentru că a fost pe regiuni și sunt regiuni în care a fost deja finalizat acest program. Am avut posibilitatea ca pentru 240 de pacienți să facem niște investigații în mod gratuit pentru depistarea unor factori de risc cardiovascular.
Trebuia să facem aceste investigații pacienților de peste 40 de ani care nu se cunoșteau cu boli cardiovasculare sau care n-au fost la specialist niciodată pentru o boală cardiovasculară. În cadrul proiectului au fost două consultații susținute pentru pacient. Uneori noi am făcut și mai multe atunci când a fost cazul. Au fost decontate în totalitate de proiect: EKG, holter de tensiune arterială acolo unde s-a impus, plus un set de analize medicale de care puteau să beneficieze pacienții care se încadrau în criteriile respective indiferent de statutul lor de asigurat sau neasigurat.
A fost o șansă să facem niște analize gratuite, în special pentru persoanele neasigurate de peste 40 de ani. Și am găsit multe tipuri de probleme.
Am depistat diabet de care nu se știa, hipercolesterolemii importante cu factor de risc major pentru sistemul cardiovascular. Și astfel acești pacienți au putut să aibă șansa de a începe un tratament mai devreme de a apărea simptomele date de boala respectivă.
Pacienții trebuie să înțeleagă că pentru a putea rezolva anumite probleme trebuie să vină la timp.
Cristina L.: Care sunt afecțiunile în legătură cu care screening-ul sau depistarea precoce, prevenția, pot avea un impact mai mare? Dacă e să luăm în calcul, de exemplu, bolile cardiovasculare – un AVC poate fi prevenit?
Ana-Maria Zlăvog: Cardiovascular înseamnă atât inima cât și tot ce înseamnă vascular. Accidentul vascular cerebral, după cum îi spune și din numele, este tot pe vascular. Și atunci are legătură cu acest pachet de screening.
Noi când ne referim la riscuri cardiovasculare, ne referim în special la accident vascular și infarct. Pentru că acestea sunt cele mai complicate lucruri care pot fi determinate de o boală cardiovasculară. Mai sunt cardiopatii ischemice, accidente ischemice, care nu neapărat pun problemă, dar care pot precede un accident vascular cerebral. Deci, da, screening-ul cardiovascular este extrem de important pentru pacienți.
Un alt tip de screening extrem de important este screening-ul pentru orice tip de cancer. Pentru că astăzi putem să vorbim de cancer care se vindecă. Dar cancer care se vindecă dacă îl descoperim în stadii incipiente. Mă gândeam zilele trecute chiar la o situație în care un pacient care știe că e rău, știe că e grav bolnav, se simte rău, nu merge la medic. Și tot amână, și tot amână, și tot amână.
Iar în momentul în care ajunge la noi, vrea ca noi să facem minuni. Eventual să ne mișcăm și foarte repede. La noi în cabinet sau la spital, că nu are timp să aștepte. Dar el stă cu o problemă de șase luni sau de ani de zile în anumite situații. Dar atunci s-a hotărât el că are timp și are cum să meargă la doctor și vrea să fie servit atunci pe loc și vrea ca problema lui să fie rezolvată atunci pe loc.
Nu suntem Dumnezeu. Suntem doar oameni. Da, suntem medici. Dar doar oameni. Și pacienții trebuie să înțeleagă că pentru a putea rezolva anumite probleme trebuie să vină la timp.
Cristina L.: La ce factori ar trebui să fie mai atenți oamenii pentru a decide că e cazul să meargă la un consult preventiv? Adică sunt anumite semnale sau pur și simplu ar trebui să vină periodic cu o anumită recurență, să-și facă un pachet de screening general pentru a vedea cum stau?
Ana-Maria Zlăvog: O vizită periodică la medic este recomandată chiar în absența oricăror simptome. Și aici vorbesc de măcar o prezentare pe an de la 4 până la 18 ani.
Până în 4 ani categoric mai des. Pentru că acolo trebuie să avem grijă și să prevenim. La sugar trebuie să prevenim probleme de dezvoltare osteomusculară, de dezvoltare a sistemului nervos. Ulterior în momentul în care începe să meargă, dacă sesizăm anumite probleme la mers. Apoi când începe să vorbească să sesizăm dacă sunt anumite probleme la vorbit și să luăm din timp aceste probleme astfel încât să nu se agraveze.
Tulburările de comportament specifice copilului mic, dar și copilului de vârstă școlară și apoi tulburările de comportament ale adolescentului care pot fi ținute sub control cu psihoterapie și nu trebuie să ajungem neapărat la tratament.
După aceea începem cu adultul tânăr care trebuie să înțeleagă că viciile nu sunt sănătoase și că orice dependență poate să-i strice. Că cele 2-3 kg în plus pe care le-a luat la 20 de ani, la 30 de ani nu le va mai da jos la fel de ușor. Că viața e frumoasă la 20 de ani, dar nu nu trebuie amestecată cu alcool la fiecare pas. Deci fiecare vârstă are specificul ei pe partea aceasta de prevenție: dezvoltarea armonioasă a corpului, educația sexuală la adolescent și adultul tânăr, probleme de cuplu are adulților pentru prima dată părinți, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală.
Sunt foarte foarte multe lucruri pe care noi le facem. Ele nu sunt neapărat punctate undeva, pentru că cumva noi în medicina de familie lucrurile astea le facem din mers. Vine adolescentul la 14 ani ca să se înscrie la liceu și îi facem fișa pentru admiterea la liceu. Dacă tot l-am prins atunci, numai bine îi verificăm greutate, înălțime și începem deja cu sfaturile. Nu vine ca la un ghișeu la care ii se dă o hârtie și el intră și pleacă. Nu, vine la un consult medical cerut de o altă instituție pentru care trebuie să se prezinte la medic iar când ajunge la medic nu beneficiază doar de acea hârtie, beneficiază și de un consult medical, și de un consult de prevenție și de sfaturi de viitor.
Cristina L.: Fiecare vârstă are propriile ei provocări, adică și la 30 și la 40 de ani ar trebui să mergem tot preventiv și să ascultăm sfaturile medicului de familie.
Ana-Maria Zlăvog: Desigur, că la fel ajunge la medicul de familie și când se înscrie la facultate, la masterat, la doctorat, dacă își schimbă job-ul, dacă trebuie să se căsătorească.
Cristina L.: Cum îi putem determina pe oameni să vină din proprie inițiativă, nu obligați fiind?
Ana-Maria Zlăvog: Mai greu. Din proprie inițiativă în principiu trebuie să se prezinte atunci când observă că în starea lor de sănătate ceva nu funcționează corect. Dacă au început să ia brusc în greutate sau au început să slăbească brusc, că acolo e cu suspiciune și poate să fie până la boli grave.
Dacă nu mai reușesc să se alimenteze corect și apar tot felul de dureri, lipsă de poftă de mâncare, apar tulburări de tranzit intestinal cu constipație, cu diaree, cu scaune modificate, tulburări micționale, orice problemă, lucru care simt că nu e în regulă, nu e la fel cum a fost în ultimii ani, ceva s-a schimbat – trebuie să se prezinte la medic pentru acel lucru pentru că astfel noi putem ajuta să identificăm o problemă înainte ca ea să se agraveze.
Cristina L.: Și istoricul familial presupun că e important.
Ana-Maria Zlăvog: Este extrem de important, da.
În ultima vreme am din ce în ce mai mulți pacienți care nu dorm suficient. Orele de nesomn suprasolicită întregul organism și în mod special inima și creierul.
Cristina L.: Dacă-l știe. De exemplu la mine în familie, din partea mamei absolut toată lumea a avut AVC-uri. Dar presupun că în astfel de situații poate ar trebui să investigăm din timp riscurile, nu?
Ana-Maria Zlăvog:
Da, investigațiile din timp. De exemplu pentru AVC-uri – ce facem din timp? În primul rând trebuie să știm ce putem face ca să prevenim. Dacă există o dislipidemie familială, de exemplu, dacă este un colesterol crescut că așa este din tată în fiu sa zicem, acolo luăm lucrurile din timp și încercăm să corectăm nivelurile analizelor astfel încât să ne menținem sănătatea vaselor de sânge.
Dar dincolo de asta și dincolo de niște analize efectiv pe care le găsim modificate și le corectăm, pentru prevenția accidentului vascular în primul rând contează stilul de viață. Pe tot ce înseamnă cardiovascular, fumatul are o importanță deosebită pentru că face vasoconstricție și poate să ducă la probleme cardiovasculare. Variațiile de tensiune sunt extrem de importante. Variațiile de puls sau aritmiile care pot fi permanente sau ocazionale, la fel trebuie depisate din timp și ținute sub control în cazul în care apar.
Stilul de viață trebuie să fie unul sănătos. Persoana trebuie să facă persoana mișcare mai multă, sport. Să aibă grijă de un lucru care nu prea este spus: să aibă grijă să doarmă suficient. În ultima vreme am din ce în ce mai mulți pacienți care nu dorm suficient. Dorm patru ore. Nu! Indiferent de vârstă trebuie să avem undeva la 7-8 ore de somn. Dacă nu putem să le avem în fiecare zi că s-a întâmplat ceva într-o seară, n-am putut să dormim, a apărut ceva, trebuie să avem grijă ca până într-o săptămână să recuperăm orele acelea de somn pentru că altfel toate orele acelea de nesomn suprasolicită întregul organism și în mod special inima și creierul.
Cristina L.: Mă bucur foarte mult că ați spus asta pentru că se discută în anumite medii din ce în ce mai mult de importanța somnului. Pe de altă parte, așa la scară de populație de masă nu prea pare că percutează mesajul. Sper să audă cât mai multă lume.
Pacienții au, prin noul contract cadru, dreptul la mai multe servicii medicale
Cristina L.: De la 1 iulie a intrat în vigoare noul contract cadru CNAS. Practic sunt noi măsuri și condiții de acordare a serviciilor medicale către populație. Care ar fi câteva modificări despre care oamenii ar trebui să știe?
Ana-Maria Zlăvog: Prin noul contract cadru în primul rând a fost introdusă consultația gratuită la cabinetul medicului de familie către toate persoanele, implicit persoanele neasigurate în sistemul de asigurări de sănătate.
Însă pacientul trebuie să înțeleagă că doar consultația este gratuită, dar tratamentul, investigațiile recomandate în urma consultațiilor, nu sunt decontate. Strict consultația este decontată. Pentru că au fost situații și știu colegi din țară care s-au trezit cu pacienți neasigurați care s-au dus și au zis „Păi am văzut la televizor că e gratuit totul de acum.” Nu, doar consultația.
Da, majoritatea colegilor mei, la fel ca mine, nu luau bani nici persoanelor neasigurate. Dar înainte de acest contract cadru, legislația nouă ne spunea că putem să încasăm pentru consultațiile pacienților neasigurați. Că noi nu o făceam și știu mulți colegi de-ai mei din țară care nu făceau acest lucru, a fost doar pentru că așa am optat noi, nu pentru că era un lucru pentru care noi am fost plătiți înainte. Acum se decontează și consultația pacientului neasigurat.
Cristina L.: Însă doar atât, doar consultația. Adică orice alte investigații ulterioare sau vizite la medici specialiști nu sunt decontate.
Ana-Maria Zlăvog: Nu sunt decontate. Strict această consultație. Atât. Și pentru celelalte categorii de persoane au fost mai bine reglementate niște analize pe care putem să le facem pe monitorizare și niște consultații de prevenție pe care putem să le facem și la persoane fără simptome de boală.
Cristina L.: Asta este util, nu?
Ana-Maria Zlăvog: Da. Sunt niște lucruri bune aceste consultații preventive pe care le putem face la mai multe categorii de vârstă și mai multe investigații decât erau în contractul anterior.
Cristina L.: Persoanele neasigurate pot să se înscrie la un medic de familie chiar nefiind asigurate sau beneficiază doar de consultație și atât?
Ana-Maria Zlăvog: Se pot înscrie la medic de familie. Ca să beneficieze de consultație, în primul rând trebuie să îl înscriem la cabinet. Cumva pacientul nu a înțeles lucrul ăsta pentru că era un serviciu de care el beneficia gratuit și înainte, dar de care beneficia gratuit datorită medicului, nu datorită sistemului.
Acum se decontează și consultația pacientului neasigurat.
Cristina L.: Există și câteva programe naționale care privesc anumite afecțiuni în care pacienții, odată înscriși, chiar neasigurați fiind primesc automat calitatea de asigurat. Îmi puteți spune mai multe despre acest lucru?
Ana-Maria Zlăvog: În cadrul acestor programe naționale de sănătate pacientul primește calitatea de asigurat. Deci nu se acordă persoanelor neasigurate. Persoana neasigurată poate fi inclusă într-un program național de sănătate și includerea în programul național de sănătate duce la dobândirea calității de persoană asigurată, asigurarea fiind susținută de către stat.
Dar pentru asta trebuie să facă niște demersuri, adică nu gata sunt cu diabet, de mâine sunt asigurat. Trebuie să meargă să ia adeverință de la medicul specialist, cu adeverința merge la Casa de Asigurări, se înscrie în programul respectiv de sănătate și după aceea beneficiază de tratament și servicii la fel ca orice altă categorie de persoană asigurată.
Cristina L.: Care sunt aceste afecțiuni?
Ana-Maria Zlăvog: Cele mai importante sunt diabetul, bolile oncologice, bolile hematologice grave, mai există o categorie de boli rare. În principiu ele se găsesc ușor că sunt programele naționale de sănătate, se caută acolo, sunt pe internet, există disponibilă legislația și atunci se pot găsi ușor.
Cristina L.: Dosarul electronic de sănătate. Acest dosar nu a fost funcțional o perioadă destul de lungă, câțiva ani. A fost anunțat de către Ministerul Sănătății printr-un comunicat de presă că în sfârșit, din punct de vedere tehnic, el funcționează. Cum vedeți implementarea lui în practică? Îl folosiți? Cum vedeți viitorul lui în practică?
Ana-Maria Zlăvog: E destul de laborios să ajungi să vezi dosarul unui pacient în sistem în sensul că trebuie făcuți niște pași. Încă nu este foarte bine pus la punct și, cel puțin din punctul meu de vedere, în momentul de față, deși se zice că e funcțional, el nu e aplicabil să spunem.
Cristina L.: Din ce motive nu este aplicabil?
Ana-Maria Zlăvog: Pentru că ocupă foarte mult timp. Ca noi să accesăm dosarul unui pacient în momentul în care el vine la noi trebuie să intrăm în sistemul specific să scoatem de acolo dosarul, pacientul trebuie să ne dea acordul, pentru că obligatoriu trebuie să fie acordul pacientului. Dar în același timp nu toată lumea introduce încă toate datele în dosarul electronic de sănătate și atunci nu prea este încă aplicabil.
Cristina L.: Ar trebui ca un număr mai mare de medici să-l folosească efectiv până la urmă ca să introducă date?
Ana-Maria Zlăvog: El cumva este folosit de un număr cât mai mare de medici dar nu este integrat. Adică eu când deschid fișa pacientului nu văd și istoricul lui. Deci se intră în dosarul electronic de sănătate, sunt niște pași care trebuie urmați, se descarcă dosarul și vezi acolo dacă au fost introduce toate datele sau, dacă au fost introduse doar puține, atunci nu vezi foarte mult.
Logica unui program național de sănătate e ca atunci când eu intru în fișa pacientului în sistem să pot să-i văd direct istoricul. Lucrul ăsta se întâmplă doar dacă sunt softuri de cabinet folosite de aceiași medici și atunci dacă eu folosesc un soft de cabinet care mai este folosit și de alți medici la care am mai trimis pacientul, văd consultațiile celorlalți medici. Dacă folosesc softuri diferite, nu. Lucrul ăsta nu mai este valabil.
Implicarea socială a medicilor poate ajuta la a avea comunități mai sănătoase
Cristina L.: Am înțeles, deci mai avem mult până să-l facem să fie funcțional.
Ce planuri de viitor aveți? Atât la cabinet cât și în celelalte proiecte. Dvs. sunteți și foarte implicată social acolo în comunitate.
Ana-Maria Zlăvog: În primul rând încă am planuri pentru aici. Mai am aparatură pe care îmi doresc să o am suplimentar pentru pacienți. Mai am specialiști pe care vreau să-i aduc alături de mine, mai multe specialități clinice care să fie în favoarea pacienților, ca să pot să cresc valoarea serviciilor. Caut colaboratori pentru radiologie, pentru că acesta este un lucru care lipsește. Pentru orice radiografie trebuie să trimit în continuare în oraș, în Iași. E destul de costisitor și nu mă mai pot încumeta singură la așa ceva.
Și atunci aștept persoane și caut persoane care să dorească să mi se alăture și să vină cu astfel de servicii pentru pacienți. Avem pacienți pe care îi ajutăm pe latura socială, încercăm să strângem fonduri pentru ei și să putem să îi ajutăm.
Avem o fetiță pe care trebuie să o ajutăm acum cu o sumă de bani pentru o intervenție chirurgicală care nu se poate face în țară, se face înafară. Mai avem niște dispozitive medicale pentru niște pacienți pe care trebuie să le achiziționăm și încercăm și pe partea aceasta să strângem.
Din păcate, ne ocupă foarte mult timp munca în cabinet și nu avem timp să ne ocupăm de toate celelalte lucruri pe care am vrea să le facem să ajutăm mai mult pacienții. Nu mai reușesc să ajung atât de des la pacienții nedeplasabili pe cât mi-aș dori să ajung. Nu mai reușesc să ajung în comunitățile cu mulți copii și să stau cu ei și să pot să vorbesc cu ei, să se deschidă și să vadă lumea dincolo de curtea lor.
Însă, în continuare facem cursuri de prim-ajutor, în continuare avem proiecte de educație a pacienților, întâlniri cu pacienții pe diverse categorii de boli, pe diverse categorii de vârste, pentru că, în continuare, consider că partea aceasta de educație este extrem de importantă.
Cristina L.: Foarte interesant. Cum se desfășoară aceste întâlniri?
Ana-Maria Zlăvog: De exemplu, o întâlnire cu gravidele: discutăm la ce să se aștepte în sarcină, ce se întâmplă la naștere, ce le sperie, vorbesc între ele, vorbim, chemăm persoane care au trecut prin aceeași experiență și care le împărtășesc din experiența lor și astfel reușesc să se acomodeze mai ușor cu ceea ce înseamnă o naștere, o sarcină și așa mai departe.
Înainte de începerea școlii, am avut iarăși o activitate cu copii de 8, 12 până în 14 ani. A fost o activitate desfășurată pe parcursul a trei zile și am făcut cu ei curs de bune maniere, comunicare verbală-nonverbală, evitarea conflictelor.
După aceea am făcut gimnastică medicală și am învățat postură, am învățat echilibrul în mers, am învățat cum să stăm în bancă, cum să ducem ghiozdanul la școală. Am avut și niște experiențe științifice făcute de colaboratoare, profesori de chimie, care i-a încântat. Am finalizat cu un curs de prima ajutor, făcut specific pentru ei împreună cu voluntarii de la Crucea Roșie, filiala Iași. Inițial, noi am zis că ne ducem cu 20 de copii și am ajuns să avem aproape 50 de copii.
Consider că partea aceasta de educație este extrem de importantă.
Cristina L.: Atât de mare a fost interesul. Presupun că ei au venit din proprie inițiativă sau părinții i-au adus?
Ana-Maria Zlăvog: Da, da. Prima dată au venit cei pe care i-am chemat, că am încercat să chemăm câțiva, câți știam noi că putem să susținem. În ziua următoare ne-am trezit cu număr dublu și am zis, ok, să-i trimit acasă nu pot, așa că ne adaptăm din mers.
Și ne-am adaptat din mers, dar a ieșit extraordinar. A fost un eveniment din care chiar am simțit că le-am oferit ceva copiilor.
Cristina L.: Mai ales că faceți toate aceste lucruri pe bază de voluntariat.
Ana-Maria Zlăvog: Toate activitățile acestea sunt făcute pe bază de voluntariat, da. Dar după cum spuneam – că lăudam la început echipa – am și o echipă care a înțeles dragostea mea de a face aceste lucruri și care mă susțin și care mi se alătură. Și astfel, pentru multe din activități n-a trebuit să solicit persoane din exteriorul echipei pentru că persoane din echipă au venit ca voluntari alături de mine.
Nu le-am impus, doar le-am prezentat și ei au venit și m-au susținut. Și atunci reușesc să fac lucruri mai multe pentru că am cu cine.
Cristina L.: Pentru că sunteți o inspirație, probabil, pentru alții și atunci când oamenii se simt inspirați vin alături de cei care inspiră. Vă felicit încă o dată!
Ana-Maria Zlăvog: Mă bucur și îi invit pe cât mai mulți să ni se alăture!
Cristina L.: Și acolo, local, și poate și în alte zone ale țării, în alte județe – poate sunt oameni care ar dori să facă, să încerce să se implice și nu găsesc această motivație sau li se pare că e foarte greu, că totul e împotriva lor, dar iată că se poate!
Ana-Maria Zlăvog:
Se poate! Mi-ar plăcea să pot să ofer, să am timp. Timpul îmi lipsește într-adevăr pentru că sunt întinsă la maxim. Din momentul în care mă ridic în picioare și până mă pun în pat seara, sunt în activitate continuă.
Este extrem de solicitant, este extrem de epuizant și pot și vreau să fac mai multe lucruri, însă nu pot să fac imposibilul, nu pot să mă multiplic, încă n-am reușit să găsesc o soluție de clonare. Și atunci, da, răspund cu mare drag dacă sunt persoane care vor să mă întrebe, vor să-și găsească motivație, vor să-i îndrum, cu mare drag pot să fac acest lucru și mă pot contacta și mă pot întreba. În măsura în care îmi permite timpul, cu mare drag o fac de fiecare dată.
Cristina L.: Doamna doctor, vă mulțumesc foarte mult că mi-ați acordat acest timp. Am aflat azi foarte multe lucruri nu numai utile, ci și inspiraționare.
Puteți citi mai multe despre activitatea centrului medico-social „Sfanta Teodora” pe pagina lor de Facebook.