Tradițional, mierea și produsele apicole au fost dintotdeauna aproape de români și considerate produse pe care le avem din abundență. Nimic nu e mai delicios decât deschiderea unui borcan parfumat de miere de tei sau salcâm, mirosul de nectar și dulceața florilor într-o linguriță dulce. Dar ce te faci dacă deschizi borcanul și te izbește miros de sirop caramel?
În piețe, în magazinele de cartier, online, peste tot vedem produse apicole și rar ne punem cu adevărat problema provenienței acelei mieri. Însă tristul adevăr e că mierea de calitate a ajuns o raritate în România. Dar cum interpretăm calitatea?
În acest articol vorbesc despre adevăratele criterii de evaluare a calității mierii din perspectiva cumpărătorului, principalele metode de contrafacere și cum să alegem și să cumpărăm produse apicole de calitate. Până la urmă, consumăm miere și nu altceva pentru sănătatea noastră, deci dacă obiectivul e să fim mai sănătoși, trebuie să avem grijă ca mierea să facă exact asta, nu să ne îmbolnăvească.
Când spui miere, probabil te gândești la o stupină undeva la margine de pădure sau de câmp, cu albinuțe harnice care adună nectar, iar apoi un apicultor extrage mierea și celelalte produse ale stupului, stupii săi, le pune în borcane cu o etichetă simplă căci e producător tradițional și nu are bani de marketing și apoi le vinde la târguri, în piețe, magazine mici, pe internet sau chiar la marginea drumului.
Ei bine, această imagine pastorală are din ce în ce mai puțină legătură cu produsele de la raft. Gândiți-vă puțin la detaliile economice legate de dificultățile apicultorilor de la noi. Să stai luni de zile pe câmpuri, să muți stupii, să-i protejezi de boli, de poluarea care ar putea să omoare albinele, să muncești ca să obții subvenții și finanțări nu e deloc ușor. E o muncă nobilă ce necesită respect și plata unui preț corespunzător, lucruri pentru care pledez.
Deci în aceste condiții, cum de ajunge borcanul de miere de jumătate de litru să coste sub 20-30 de lei la supermarket, adică un preț mic pentru o muncă așa mare?
Privit din perspectiva cumpărătorului, teoretic e bine căci oricine își permite să cumpere un produs sănătos. Practic, însă, trebuie să ne schimbăm criteriile pe care le folosim ca să evaluăm mierea, căci lumea, economia și practicile de producție s-au schimbat.
E plin internetul de sfaturi despre cum să recunoaștem mierea contrafăcută, într-o încercare de a controla procesul, de a nu ne lăsa păcăliți. Înțeleg, căci și noi acasă am făcut asta. Dar am renunțat. Procedeele de contrafacere sunt diverse și avansate, iar testele organoleptice (bazate pe simțuri) făcute acasă nu au cum să fie relevante, pentru că de fapt nici nu știm ce evaluăm.
Cum arată mierea ideală
Dacă sunteți consumatori de miere, probabil că vă aflați în permanență în căutarea mierii ideale. Aplicați criterii de bun simț ca: să vină de la producători locali, să cristalizeze, să aibă un anumit gust, să fie recomandată de cineva etc.
Cum e definită mierea adevărată în lege
România are acest domeniu destul de strict reglementat (evident, nu perfect), avem o Lege a Apiculturii, legea 383/2013, pe care puteți să o citiți de curiozitate aici.
Conform acestei legi, mierea este:
Substanţa naturală dulce produsă de albine Apis mellifera din nectarul plantelor sau din secreţiile secţiunilor vii ale plantelor sau din excreţiile, pe secţiunile vii ale plantelor, ale insectelor care se hrănesc prin sucţiune din plante şi pe care albinele le colectează, le transformă, combinându-le cu substanţe proprii specifice, le depozitează, le deshidratează, le adună şi le lasă în faguri pentru a se macera şi a se maturiza.
Prin urmare, mierea trebuie să provină din stup și numai de acolo, fără alte substanțe adăugate.
Instituția care trebuie să verifice, inclusiv la solicitarea consumatorilor, respectarea normelor de calitate, este Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), deci puteți să vă adresați acesteia dacă aveți dubii privitoare la calitatea mierii.
Există numeroase trucuri recomandate pe internet pentru depistarea mierii false. Nu le voi enumera aici, pentru că nu cred că pot fi relevante din simplul motiv că cele mai multe proprietăți ale mierii nu pot fi depistate empiric.
În Ghidului de bune practici în Apicultură al MADR (pe care vă invit călduros să-l accesați dacă sunteți consumator de produse apicole), sunt descrise proprietățile fiecărui tip de produs. Pentru ca o miere să întrunească minimum de condiții pentru a fi numită astfel, fiecare sortiment trebuie să aibă:
- O cantitate de apă care să nu depășească un nivel bine stabilit (maxim pentru sortimentul de mană și trifoi – 23% ). Mierea este inițial foarte fluidă și poate să conțină până la 90% apă, însă o miere de calitate va fi maturată, adică apicultorul așteaptă ca procesul de evaporare a apei să se petreacă natural (întocmai cum trebuie așteptată maturarea vinului). Deci la final o miere de calitate este vâscoasă, densă.
- Un conținut minim de fructoză și un anumit raport de fructoză/glucoză (minim 1,3). Adică fructoza trebuie să fie mai multă decât glucoza într-o anumită proporție.
- Un conținut în zaharoză maxim admis între 5 – 15% în funcție de sortiment. Depășirea acestui procent poate indica falsificarea mierii cu adăugarea de zahăr.
- Un conținut de granule de polen specific raportat la numărul total de granule de polen examinate – între 20-55% în funcție de sortiment. Adică, dacă o miere este de tei, va trebui să conțină polen de tei într-o proporție minimă, altfel nu-i poate fi atribuit acest nume.
- Un anumit indice colorimetric pe scara Pfund – adică mierea trebuie să aibă o anumită culoare, o nuanță specifică în funcție de sortiment.
- Zero conținut de zahăr invertit artificial.
- Zero conținut de antibiotice.
Se mai verifică aciditatea, conținutul în minerale, conductivitatea electrică, reziduuri ale diverșilor contaminanți.
Ce înseamnă asta pentru consumatori? Că dacă mierea are prea multă apă, prea multă zaharoză, prea puține granule de polen specific florilor de la care susține că provine și nu are culoarea potrivită sortimentului, nu e ce trebuie.
Evident, un apicultor își poate da seama de unele din aceste proprietăți ochiometric, însă un consumator care mai cumpără un borcan când și când nu are nicio șansă. De ex., nu știm exact cum ar trebui să difere nuanțele de galben între ele, nu ne putem da seama dacă are sirop de zahăr numai după gust și nu putem ști ce fel de polen se află în suspensie.
Vă las totuși mai jos extrasul din Ghidul de bune practici, orientativ.
Ce înseamnă procesarea mierii
Pentru a înțelege ce înseamnă mierea contrafăcută, trebuie să înțelegem cum ar trebui ea să fie procesată în mod normal.
Conform Ghidului de bune practici în Apicultură al MADR, prin procesare mierea nu ar trebui să sufere modificări substanțiale ale proprietăților sale, spre deosebire de alte produse de origine animală (la care se acceptă aceste modificări).
Prin urmare, atunci când spunem procesatori de miere, este oarecum impropriu, deoarece ei nu au voie să proceseze propriu-zis mierea, procesarea presupunând, conform definiției legale, modificarea substanțială a compoziției produsului final. Astfel, în apicultură termenul folosit este de condiționatori.
Totuși, mierea extrasă din stup are nevoie de aplicarea anumitor procedee astfel încât să poată fi comercializată: eliminarea impurităților, a altor insecte, a resturilor de fagure dar și pentru ajustarea umidității (altfel mierea poate începe să fermenteze).
Astfel, în cazul mierii e permis numai procesul de Condiționare (nu procesare) ce implică: strecurare, decantare, deshidratare, decristalizare, omogenizare, cupajare.
Să ne uităm la câteva procedee mai deosebite care sunt permise strict din motive comerciale, însă care presupun o intervenție destul de consistentă asupra calității mierii:
Decristalizarea – este acceptată lichefierea mierii la temperaturi exterioare de aprox. 45 de grade (maxim 40 de grade în miere). Pentru că mulți consumatori evită mierea cristalizată, s-a permis decristalizarea artificială pentru a păstra aspectul comercial, fluid, al mierii. Problema este că la temperaturi de peste 40 de grade, enzimele încep să fie distruse, deci beneficiile pentru sănătate pot fi diminuate dacă procesul nu e riguros. În plus, duce la creșterea conținutului unei substanțe toxice, hidroximetilfurfaral (HMF) apărută prin descompunerea fructozei.
Producerea mierii cremă prin recristalizarea fină a mierii lichefiate. Poate ați văzut în magazine deja acest produs. Mierea lichefiată anterior se ia și se recristalizează dirijat, obținându-se o cremă, o miere semi-cristalizată. Problema cu această tehnică este aceeași ca cea de la lichefiere.
Cupajarea mierii – Asemenea vinului, condiționatorii de miere pot amesteca mieri din sezoane sau surse diferite pentru a obține cupaje. Deși micii apicultori pot avea nevoie de această practică pentru a-și gestiona mai bine loturile, aceasta este și breșa folosită de marii producători care amestecă mieri provenite din toată lumea, de calitate incertă.
Din toate aceste considerente, Ministerul Agriculturii recomandă ca pe etichetă să fie trecut locul de condiționare – „Miere condiționată la stupină, de către apicultor”. Nu am văzut niciodată această mențiune pe vreo etichetă.
Metode de contrafacere / falsificare a mierii
Metodele de contrafacere au ajuns azi să fie destul de sofisticate, mierea fiind unul din cele mai falsificate produse la nivel mondial.
Practic, orice proces înafara celor enumerate anterior și prin care mierea ajunge să nu mai aibă proprietăție specifice clar stabilite pentru fiecare sortiment în parte, deci să aibă compoziția biologică modificată.
Și să nu credeți că dacă e testată în laborator, e 100% sigură. Mierea se poate falsifica atât pentru a păcăli cumpărătorii, cât și laboroatoarele de verificare – modificând culoarea, consistența, aciditatea și chiar conținutul de enzime.
Am făcut puțin reasearch și pun mai jos câteva din modalitățile de falsificare pe care le-am descoperit. Multe dintre ele pot fi folosite în paralel, astfel încât identificarea metodei de falsificare devine foarte dificilă.
Mierea din trestie de zahăr
În anumite țări mari exportatoare de miere, precum China, familiile de albine sunt așezate nu lângă plante melifere (cu flori și nectar) ci lângă culturi de trestie de zahăr. Albinele culeg astfel sucurile dulci ale trestiei, obținând o miere formată în mare parte din zaharoză pură, fără celelalte proprietăți ale mierii și evident, fără polenuri. Sigur că nu ați văzut pe etichetă „Miere de trestie de zahăr”. Deci nu este vorba zahăr adăugat de condiționator. Atunci când este importată, ea este amestecată cu miere de mai bună calitate, autohtonă, ce conține polen de la anumite specii de flori, astfel încât să se poată trece pe etichetă sortimentul (miere polifloră, de salcâm etc.) și proveniența „UE și non-UE”.
Stimularea albinelor cu siropuri de zahăr
Dacă nu există trestie de zahăr la dispoziție, apicultorii pot pune la dispoziția albinelor siropuri dulci în perioada principală de nectar pentru a produce o cantitate mai mare de miere. Se pot folosi sirop de porumb, sirop de glucoză, sirop de zahăr invertit, sirop de zaharoză etc.
Mierea cu „polen adăugat”
Una din metodele de laborator folosite pentru analiza mierii este, așa cum ați văzut mai sus, verificarea procentului de grăunțe de polen din anumite specii de plante. Pe baza analizei polenului găsit, se poate verifica și un areal geografic de unde provine mierea.
Ei bine, falsificatorii pot să adauge pur și simplu polen specific unei plante sau unei regiuni în mierea importată (sau în substanța asemănătoare cu mierea), astfel încât analizele să releve că este într-adevăr vorba de sortimentul și țara indicate pe etichetă.
Adăugarea de zahăr invertit
Cel mai la îndemână fals este acela prin care se adaugă sirop de zahăr invertit, sirop de porumb sau melasă.
Zahărul este compus din glucoză și fructoză, la fel ca mierea. El este transformat într-un sirop la care se adaugă un acid (acid citric, sare de lămâie) pentru a separa moleculele de glucoză și fructoză. Puteți face asta și în propria bucătărie, de fapt bucătarii fac asta tot timpul când gătesc prăjituri și siropuri, nu e vreo chestie chimică sofisticată.
Astfel, siropul de zahăr invertit nu mai cristalizează ușor, este lichid și poate fi amestecat cu mierea, motiv pentru care se și spune că prin cristalizare putem deosebi mierea naturală de cea falsă.
Amestec de miere din sortimente diferite
Chiar dacă amestecul conține miere 100%, există sortimente de miere mai scumpe, și unele cu o valoare de piață mai scăzută. Astfel, procesatorii pot amesteca mai multe sortimente, însă pe etichetă este menționat numai sortimentul mai valoros, lăsându-se impresia că este miere de un singur fel.
Mierea de import care vine din țări mari exportatoare poate să fie de slabă calitate (nu neapărat falsă). Astfel, mierea mai slabă calitativ cumpărată în cantități mari din China de exemplu, poate fi amestecată cu miere mai calitativă astfel încât să se poată trece pe etichetă proveniența „UE și non-UE”.
Imitarea proprietăților mierii
Pot exista bineînțeles și situații când produsul doar imită cu totul proprietățile mierii, el fiind în realitate altceva. În alte cazuri doar se încearcă intensificarea anumitor proprietăți. Oricum ar fi, este un fals pentru că se intervine asupra compoziției mierii, vânzându-se practic altceva cu etichetă și la preț de miere.
Astfel se poate mări consistența mierii prin adăugarea de amidon, gelatină sau diverşi hidrocoloizi. Se pot corecta gustul şi aroma cu diverşi îndulcitori sintetici (zaharină, ciclamaţi, aspartam) sau aromatizanţi naturali sau sintetici. Se poate falsifica și culoarea cu caramel sau culori de anilină. Pentru a crește durata de valabilitate se pot folosi diverşi conservanţi: acidul salicilic, boric, benzoic etc.
Culegerea mierii nematurate și „încropirea” ei
Cum ziceam și mai sus, mierea poate avea inițial și 90% conținut de apă. Ea trebuie să treacă printr-un proces natural de maturare, la stup, astfel încât să se elimine apa și să ajungă la densitatea normală. Acest lucru durează și nu este profitabil dacă nu-ți pasă de calitate.
Astfel, s-a descoperit că prin unele practici, în China (și nu numai) mierea nematurată se recoltează din stup atunci când are încă un conținut ridicat de apă. Pentru că nu este un produs comercializabil în acest stadiu, se aplică ulterior tehnicile discutate mai sus, adăugarea de sirop, de polenuri etc. pentru a se imita proprietățile mierii maturate.
Vă recomand aici un material video excelent despre mierea de calitate creat de cei de la Adoptă un țăran.
Concluzie: Mierea este unul din produsele falsificate pe scară mare, prin metode complexe. Este aproape imposibil să distingem exclusiv prin simțuri între mierea bună și cea contrafăcută, pentru că, pe măsură ce s-au dezvoltat metodele de analiză, s-au dezvoltat și cele de falsificare. Nu aș miza exclusiv pe propriile simțuri pentru a analiza aspectul mierii și a avea încredere în produs. Numai analizele de laborator pot spune dacă mierea este naturală. Și uneori nici acelea.
La ce să fim atenți pe etichetă
V-am mai zis cât de important e să citim etichetele, să știm la ce să ne uităm și cum să interpretăm informațiile de acolo. Iată ce elemente trebuie să apară obligatoriu conform legii pe o miere de încredere:
Informații obligatorii:
- Denumirea comercială a produsului: miere sau miere florală/miere de mană, sortiment,
- Data de valabilitate (max. 2 ani după data îmbutelierii),
- Condiţii de conservare descrise la punctul de depozitare,
- Greutate netă,
- Numele şi adresa apicultorului (a condiţionatorului sau a vânzătorului),
- Țara de recoltare,
- Numărul lotului (sau alte date de ex. analize) pentru a asigura trasabilitatea.
Dintre acestea sunt câteva esențiale:
Țara de proveniență a mierii
Atenție! Țara unde este procesată și ambalată mierea poate fi diferită de cea unde a fost recoltată. Astfel, un singur borcan poate să conțină amestec de miere din 4 țări diferite. Recent am văzut un sortiment de miere polifloră pe care scria că provine din: China, Moldova, Ucraina și România – un adevărat cupaj!
Din 2020, Legea 79/2020 obligă producătorii, condiționatorii şi comercianţii să afişeze vizibil pe etichetă ţara de origine pentru mierea de albine. Pentru amestecurile de miere provenite din comunitatea europeană şi/sau ţări terţe, producătorii, condiționatorii şi comercianţii sunt obligaţi să afişeze vizibil pe etichetă ţara sau ţările de origine, după caz.
Se mai poate adăuga originea geografică, cu condiţia ca toată mierea în cauză să fie produsă în zona respectivă. Se poate menţiona şi o origine botanică (monoflorală, dublă denumire sau detalii privind sortimentul). În acest caz, este necesară o analiză specifică (polinică).
Pe unele etichete găsim însă doar mențiuni referitoare la regiune. Aceasta deoarece legislația europeană prevede o etichetare ambiguă de tipul „amestec de miere provenită din UE/afara UE” sau „amestec de miere provenită din UE și din afara UE”.
Din păcate, nu există și obligația de a trece procentul de miere provenită din țări diferite, astfel încât poți să ai miere în procent de 90% China și 10% România.
Eu mă feresc de aceste produse pentru că evident, nu știu nimic despre gradul de poluare, reglementările din țările unde a fost recoltată, despre trasabilitatea produsului, astfel încât să am încrederea că mierea a fost recoltată dintr-o zonă curată. Și sincer nu înțeleg de ce, ca producător, nu ai respecta legislația națională în vigoare și menționarea țărilor de proveniență, decât dacă e ceva de ascuns.
Atenție la sintagma «Produs Românesc». Prin produs agroalimentar românesc se înțelege produsul obținut pe teritoriul național din materii prime de bază provenite în proporție de 100% din fermele din România. (conform Legii 168/2017)
Deci dacă mierea este doar procesată și ambalată în România, și nu provine de la albine care au recoltat-o propriu-zis de pe teritoriul României, degeaba scrie mare pe fața etichetei: „Miere românească”, „Produs în România” sau orice altceva care să te ducă cu gândul că originea mierii este România.
Cumpărați numai miere a cărei țară de proveniență e trecută pe etichetă și după ce v-ați asigurat că acea țară are standarde de calitate referitoare la produsele apicole.
Produs ecologic
Despre cum identificăm corect produsele certificate ecologic am scris mai multe aici.
În principiu, o miere ecologică/bio trebuie să aibă obligatoriu pe etichetă sigla verde UE sau sigla „ae” a Ministerului Agricuturii și codul de certificare.
Și ca să vedeți că și eu mă mai frig, am cumpărat recent o miere pe care scrie că provine din agricultură ecologică, însă ajunsă acasă – uite siglă că nu e 🙂
Sigur, nu orice miere trebuie să fie certificată ecologic ca să fie sănătoasă, dar dacă are această pretenție, ea trebuie demonstrată prin certificare. Altfel, înseamnă că producătorul susține ceva fals.
Miere crudă
Am văzut că recent unii producători au început să menționeze sintagma „miere crudă” pe etichetă, pentru a diferenția produsul de mierea procesată termic. Aceasta, deoarece mierea procesată industrial/lichefiată poate fi supusă la temperaturi de peste 40 de grade, ceea ce distruge enzimele și alte elemente nutritive, transformând-o într-o miere moartă, mult mai puțin bogată tocmai în acele substanțe benefice pentru care o preferăm altor îndulcitori.
Este practic o mențiune referitoare la procesul tehnologic prin care a fost prelucrată, probabil într-o încercare de a diferenția produsul de mierea lichefiată. Eu aș alege o astfel de miere ca o garanție în plus a calității. În plus, un astfel de producător dă semnale că își cunoaște publicul, știe că este informat și atent la procedeele de contrafacere, deci sunt șanse să aibă un business pe bune.
Sigur, aceasta nu înseamnă că falsificatorii nu pot să printeze etichete similare.
Alte mențiuni
Conform Ghidului de bune practici în Apicultură, orice recipient ce conţine miere trebuie să aibă pe corpul său (nu pe capac!) o indicaţie care să asigure trasabilitatea:
− identificarea recoltei pentru mierea ce provine din aceiaşi stupină şi este recoltată în acelaşi timp;
− identificarea lotului şi sortimentului pentru miere provenind din diferite recolte sau dintr-un amestec de mieri diferite, destinate îmbutelierii.
S-ar putea ca nu toți producătorii mici să aibă toate aceste informații pe etichetă. Însă, acum că le știm, putem ca data viitoare când mergem la târguri de produse tradiționale să începem o conversație cu apicultorul, să punem întrebări legate de proveniența mierii, sortiment, an, și să ne asigurăm astfel că are legătură cu această îndeletnicire.
Și apropos de asta, la târguri ar trebui să întâlnim strict familia apicultorului până la rude de gradul 2 (conform unui Ordin ANSVSA) deci dacă sunt într-adevăr producători sau au legătură cu ei, ar trebui să poată oferi câteva informații de bază.
Concluzii: Nu putem presupune din start că un amenstec de miere din China, Ucraina și România nu respectă standardul de calitate. Sau că un producător mic nu este de bună credință doar pentru că nu are etichetă. Însă atunci când informațiile esențiale lipsesc, deși ele sunt reglementate prin lege, ce fel de mesaj transmite asta despre produs? Dacă nu cunoști personal apicultorul și nu știi clar de unde provine mierea, e mai bine să apelezi la ce e sigur – cumpără miere a cărei trasabilitate e clară, de la un producător care respectă legea.
Atunci și acum
Așaa..și acum de ce atâta atenție? Știu, și eu am crescut cu miere luată de la producătorii mici din piață, oameni pe care îi știam de o viață, pe care îi știa comunitatea și al căror trai depindea de fidelitatea unui grup restrâns de clienți. Nu pentru că erau vreun grup select, ci pentru că erau locuitori ai unui oraș mic (și împrejurimile lui), nu exista internet, deci cam aceiași oameni frecventau piața și cumpărau în fiecare sâmbătă. Circulă vorba prin târg că umbli cu ocaua mică – ai pierdut afacerea.
Acum lucrurile stau cu totul altfel. Țările industrializate și-au cam distrus ecosistemele. Pentru ca albinele să trăiască, au nevoie de medii nepoluate – și ele suferă din cauza pesticidelor, a schimbărilor climaterice și a dăunătorilor iar pentru un apicultor este foarte greu să le protejeze.
Astfel că România, cu pajiștile ei alpine, cu pădurile (câte mai sunt) ei vigine, încă mai are teritorii prolifice pentru albine, unde se practică apicultura pastorală – aceasta înseamnă că apicultorii mută stupii de la sezon la sezon, astfel încât albinele să aibă acces la diferite tipuri de nectar, în funcție de anotimp. Și avem și o tradiție în acest sens, adică avem mulți oameni pasionați de această activitate (23000 înregistrați oficial și cam tot pe atâția neînregistrați, vreo 40000 în total). Astfel am ajuns să fim printre principalii producători de miere din Uniunea Europeană. În 2015 și 2018 am fost chiar cel mai mare producător din UE, și suntem în top 20 mondial.
În același timp, consumul intern este foarte scăzut. Europenii consumă și de 3 ori mai multă miere ca românii (2,5 kg / cap de locuitor/ an în Europa versus 800-900 g în România).
De aceea, mierea noastră nu este procesată local, ci merge în proporție de 50% la export. Nu există suficientă capacitate de procesare și promovare, iar costurile cu stupinele au crescut de la an la an, așa încât apicultorii preferă să vândă mierea la export. Probabil nu rentează să investească în dezvoltare, căci prezența pe piața noastră nu e suficient de profitabilă.
Mare parte din ce rămâne ajunge la procesatori/condiționatori interni. Aceștia din urmă o pot amesteca cu alte mieri provenite din alte țări sau din România, o procesează prin metode industriale, astfel încât își pierde foarte mult din valoarea, calitățile și proprietățile inițiale. Dar, ajunge la raft la un preț accesibil pentru români.
Astfel, mierea pe care o putem găsi pe piață este de trei feluri:
- Miere importată – produsă și procesată extern 100%.
- Amestec de miere importată și miere locală, prelucrată industrial de condiționatori locali.
- Miere de proveniență 100% locală, dar procesată/condiționată industrial, eventual amestecată din mai multe surse.
- Miere de proveniență locală, condiționată la scară mică de apicultori prin propriile capacități.
Știu că noi am crescut cu miere din categoria 4, dar azi aceasta este o excepție, o foarte mică parte. Pentru categoriile 1 și 2 importăm 35% din ceea ce consumăm local. Cel mai mult se importă din China, care este cel mai mare producător mondial de miere. Ucraina este a doua mare țară de unde importăm miere, fiind cel mai mare producător din Europa.
Producătorii locali susțin că mare parte din miere este contrafăcută. Evident nu există probe suficiente care să infirme sau să confirme pentru că ANSVSA nu controlează suficient – asta e o realitate. Însă, un studiu realizat de European Joint Research Centre în 2016 a constatat că 14% din mierea testată de pe piața Europeană era contrafăcută.
Ca să fie și mai rău, în 2022, producția de miere românească a scăzut la jumătate din media anuală din cauza secetei și a schimbărilor climatice.
Nu voi face o analiză economică a acestei situații. Scopul meu este să înțeleg de ce e puțină ofertă de calitate pe piață și cum să aleg produse bune din ce e disponibil.
În concluzie, producem mai mult decât necesarul pentru a acoperi consumul intern, însă, pentru apicultori e mai rentabil să vândă mierea la export, astfel încât pe piața locală ajunge în mare parte miere importată, utraprocesată și amestecată din mai multe surse, unele dintre ele neprecizate pe etichetă.
Mierea este un produs sănătos, cu numeroase beneficii pentru sănătate. Condițiile pentru aceasta însă, sunt ca mierea să fie naturală, produs al stupului 100%. Din punctul meu de vedere este important ca producătorul să fie de încredere, să respecte legislația în vigoare și ca mierea să aibă trasabilitate (adică să știu de unde anume provine).
Cum voi alege eu mierea în continuare:
- Voi citit cu mult mai mare atenție eticheta, asigurându-mă că sunt trecute cel puțin elemetele esențiale.
- Voi studia istoricul producătorului, pentru a vedea de când este pe piață, ce comunică, ce alte produse ale stupului mai are, certificări deținute etc.
- Mă voi asigura că pot să identific locul de unde este recoltată mierea.
- După caz, voi contacta direct producătorul astfel încât să pun întrebări suplimentare.
În încheiere vă mai zic doar că mierea trebuie consumată responsabil. Mierea are un conținut mare de glucide, din acest punct de vedere (și numai din acesta) având aceiași compuși ca zahărul, fructoză și glucoză. Deci consumați fără excese și vă veți putea bucura de ea până la adânci bătrâneți.
Surse:
- A.N.S.V.S.A, http://www.ansvsa.ro/
- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, https://www.anarz.eu/informatii-utile/apicultura
- DSVSA Ialomița, http://ialomita.dsvsa.ro/informare-cerinte-sanitare-veterinare-producerea-si-comercializarea-mierii-de-albine/
- M.A.D.R., Ghid de bune practici în apicultură, http://www.ansvsa.ro/download/ghiduri_-_toate/ghid_sig.alim_.si_sanat.publica/Albine-Ghid-de-bune-practici-in-apicultura.pdf
- Ciursa, Paula. Teză de Doctorat. Cercetări privind depistarea mierii de albine falsificată cu diferite tipuri de siropuri concentrate de glucide utilizând tehnici experimentale.
Articole:
https://www.antenasatelor.ro/fermier-in-romania/util-in-agricultura/15533-falsificarea-mierii.html
https://romania.europalibera.org/a/32151619.html
https://www.forbes.ro/productia-de-miere-a-romaniei-a-scazut-la-jumatate-in-2022-291575