Stăpânii hranei: o carte despre unde, cum și de către cine e produsă hrana noastră

Ce au în comun soia crescută în Brazilia, porcii crescuți în SUA, abatoarele din China, tonul pescuit în Senegal, producătorii de conserve de pește din Spania, copiii din provincia Xinjiang, fabricile de bulion din Italia, tarabele din piețele din Ghana, țăranii din Africa Sub-Sahariană și imigranții din sudul Italiei? 

Dacă ar fi să rezum această carte într-o singură frază, aceasta ar fi: o impresionant de bine documentată călătorie jurnalistică în jurul lumii, pe urmele unora dintre cele mai consumate alimente, care restabilește harta producerii și distribuției lor de la producător până la farfurie, exemplificând astfel cum funcționează sistemul alimentar globalizat în care trăim. 

Jurnalistul italian Stefano Liberti a dus pentru această carte o muncă de documentare fabuloasă, atât pe teren, cât și în bibliotecă, intervievând zeci de oameni de pe cinci continente, de la afaceriști fără scrupule, la mici agricultori și muncitori cu ziua, de la activiști susținători ai agriculturii sustenabile, la oameni prinși în capcana industrializării. A călătorit în jurul lumii, de la comunitățile tradiționale din Vestul Africii, până la marile centre industrializate de pe Glob pe urmele celor care ne produc hrana. 

Dar nu doar atât. Înapoi în bibliotecă, a analizat încrengăturile economice și geopolitice dintre țări și organizații, unele mult mai subtile decât s-ar vedea la prima vedere. A explicat istoricul și implicațiile lor, și, poate cel mai important, direcția în care se îndreaptă, în care ne îndreptăm cu toții. Și viitorul nu arată deloc bine. 

De aceea, este întotdeauna reconfortant să citesc autori europeni, mai ales pe subiecte pe care suntem puțin în urmă pe bătrânul continent și care ne afectează și pe noi, românii, atât de direct.

Deși mulți dintre locuitorii zonelor mai sus amintite nici nu ar ști să arate pe hartă unde se află toate acestea, sunt cu toții interconectați. Nici eu, recunosc, nu știam harta atât de bine, dar asta m-a ajutat să înțeleg cât de important e să citesc cărți care să-mi deschidă ochii. 

Iată câteva din ideile cu care am rămas din această carte:  

  • Globalizarea a făcut ca mare parte din ce mâncăm să fie produs/finanțat de numai câteva companii multinaționale. Însă comerțul global cu hrană nu este dominat de producători agroalimentari, așa cum v-ați aștepta, ci de consorții obscure cu sedii în paradisuri fiscale, grupuri care activează în domenii diverse, de la imobiliare la finanțe. Pare greu de crezut, știu, așa că vă las să citiți cartea pentru a afla de ce. 
  • Încă se folosește munca copiilor în anumite părți ale globului, iar guvernele și companiile închid ochii pentru că este prea profitabil pentru ei. 
  • FAO (organismul ONU care se ocupă cu reglementarea agriculturii) și UE duc în continuare o politică exploatatoare față de țările Africane. Doar că acum acele biete țări au o aparență de independență politică. Dar multe sunt complet lipsite de independență economică. Drept exemplu, multe din ele își vând către UE dreptul de exploatare pentru pescuit a apelor teritoriale, pentru că sunt prea sărace ca să pescuiască singure. E unul din motivele pentru care avem în magazine ton pentru numai câțiva lei (pe lângă pescuit excesiv, bineînțeles). Vă las pe voi să decideți cât de etic este acest lucru – după ce citiți cartea.
  • Roșiile italienești nu sunt deloc italienești, sau nu cele care costă 1 euro cutia. Italienii nu mai produc demult roșii decât pentru bogații lor. 
  • Dacă totuși există ceva roșii italienești la suprapreț, din acelea știți voi, uscate la soare și tradiționale cu pajiștea Siciliană pe etichetă, sunt mari șanse ca ele să fie produse de niște zilieri români sau ghanezi dintr-un ghetou din sudul Italiei, care muncesc pentru 30 de euro câte 10 ore pe zi. 
  • China se află într-o expansiune fără seamăn. Știam asta, dar până acum nu înțelegeam cu adevărat la ce nivel și ce va însemna asta în viitor. Clasa de mijloc din China crește ca niciodată până acum și vrea să mânânce carne, multă carne. Se află cam pe unde se afla Occidentul la începutul secolului XX, începe să aibă nevoie de statut confirmat prin consum. 
  • China a scăzut producția și a crescut importurile unor materii prime agricole, precum soia. Nu au încă resursele pentru a se hrăni singuri, așa că există o interdependență strânsă față de SUA, Brazilia și alte state producătoare de materii prime alimentare. Unde va duce asta? Aștept să citiți cartea și să ne conversăm pe această temă. Dar vă zic sigur că nu va duce spre vegetarianism universal. 
  • Să vă mai zic ce facem naturii în tot acest timp? Tonul și alte specii de pești sunt pe cale de dispariție, pădurile ecuatoriale sunt apărate cu prețul vieții unor activiști, iar apele și pământurile americane (și nu numai, evident) sunt intoxicate cu deșeuri porcine. Adevărate lagune de fecale porcine fac viața imposibilă în comunitățile unde se infiltrează crescători de porci precum Smithfield. 
  • Apropos de Smithfield, vă sună cunoscut? Sunt prezenți și la noi, la Timișoara, și locuitorii din zonă se plâng de exact aceleași lucruri ca americanii din această carte. Practicile lor la nivel global sunt nu numai controversate, ci chiar o calamitate pentru om, animale și mediu, fiind caracterizate prin intimidare, lobby și ascunderea mizeriei sub preș (la propriu).
  • Pentru un stat, există un echilibru fragil între securitate alimentară și securitate economică. În principiu, în lumea globalizată e foarte greu să le ai pe amândouă. Cu alte cuvinte: ori alegi profitul și creșterea economică dar renunți la o parte din controlul pe care îl ai asupra resurselor tale de hrană, ori alegi să deții controlul asupra a tot ce produci, dar asta s-ar putea să te coste bani pe care nu-i ai, să trebuiască să te împrumuți la FMI și altele asemenea, asta dacă a mai rămas cineva prin țară care să și producă (FMI – și asta sună cunoscut). 

În concluzie, recomand cu căldură această carte ușor de parcurs și fascinantă. Eu am înțeles din ea că este nevoie să se schimbe obiceiurile alimentare dacă nu vrem să ajungem la dezastru social și ecologic. Hrana vândută la preț mic de coloșii industriei alimentare și care a parcurs jumătate de glob până la noi nu este deloc ieftină. Ea ascunde costuri sociale, de mediu, culturale și de sănătate imense, care nu sunt incluse în prețul produsului, fiind externalizate de corporații către cei mai sărmani, către natură și în final suportate indirect de întreaga omenire. 

O mână de companii produc acolo unde este mai ieftin și vând acolo unde este mai scump, făcând profituri imense din exploatarea resurselor planetare.

Această carte a fost o adevărată revelație și cred că va fi și pentru voi. Cunoașterea îți dă o putere imensă. Cu toții avem puterea să alegem să schimbăm lumea atunci când mergem la cumpărături zi de zi, atunci când citim etichetele și când punem mâncare în farfurie. Iar atunci când suntem și informați, această putere crește exponențial. Spor la citit!

Lasă un răspuns