De ce mai gătim azi, când mâncarea e la un click distanță? Ar trebui? Un elogiu adus bucuriilor simple ale vieții dublat de sfaturi practice pentru începători și avansați în ale bucătăriei.
„Gătitul e arta de a face din cotidian un timp magic”
Sau o carte despre bucătărie care mi-a furat o lacrimă.
La prima vedere, o cărticică (180 de pagini) reconfortantă și plină de informații utile, în stilul Marie Kondo. Dar care până la final m-a făcut să strig în sine: te rog, nu te opri, mai spune-mi!
Nu mai citisem nimic de Dominique Loreau, dar aflu că este o franțuzoaică mutată în Japonia prin anii 70 care a îmbrățișat cu totul arta de a trăi simplu a japonezilor.
Pentru că știți că-mi place contextul, alte câteva cărți ale ei sunt: „Arta simplității”, „Arta de a pune lucrurile la locul lor”, „Arta de a mânca puțin mai puțin”, „Arta de a face curat în casă și în suflet”, „Fericirea trăiește în spații mici” și altele din același registru.
Recunosc că, citind cartea, am făcut și conexiuni cu „Zonele albastre” a lui Dan Buettner, insula Okinawa din Japonia fiind una dintre aceste zone. Cu siguranță eram interesată să aflu mai multe despre cum văd japonezii arta gătitului.
Îmbinarea dintre cele două culturi, cea franceză, prin esență mai gregară, mai extrovertită și cea japoneză, care celebrează sublimarea complexității mi s-a părut fascinantă, chiar excentrică. Cum de o franțuzoaică a devenit pasionată de o cultură aproape opusă în formă și spirit?
Desigur, dacă vă place Haruki Murakami, această carte este la fel de potrivită, fiind înțesată cu citate potrivite contextului.
„Să ne acordăm timpul necesar să ne preparăm o masă înseamnă că, la modul concret, creăm frumusețe – o frumusețe cu care ne hrănim sufletul. Și ce altceva mai obținem? Mândrie, bucurie, joie de vivre.”
De ce, într-un timp în care e mult mai ușor să comanzi mâncare printr-o aplicație, să trecem prin complexul proces de a merge la cumpărături, de a îngriji ustensilele de bucătărie, de a învăța rețete? De de ce, până la urmă, am mai face acest efort dacă el nu mai e necesar? Și cum poate fi simplificat procesul pentru a nu-i descuraja pe cei care se hotărăsc să încerce?
Dominique Loreau și-a propus să-i ajute pe cei intimidați de această idee cu câteva sfaturi practice despre cum să ai o bucătărie practică și ergonomică, cum să te aprovizionezi în cel mai inteligent mod și cum să gătești cu ingrediente simple.
Mi-a plăcut în mod special componenta ecologică pe care o abordează fără mari pretenții și cu mult bun simț. Aici intră, desigur, și prețul mâncării, corelat nu doar cu amprenta de carbon, ci și cu costul sănătății noastre. Avem dreptul să spunem nu mâncării ultraprocesate, să ne întoarcem la „doar atât cât ne trebuie”, să nu ne cheltuim banii și viața pe cărucioare de produse nesănătoase și să ne înfrumusețăm viața cu mâncare simplă, gătită chiar de noi. Hrana industrială are un preț, și este mult mai mare decât ne închipuim.
Desigur, cum se întâmplă adesea, în această carte am descoperit un alt autor pe care mi-am propus să-l citesc, Koike Ryunosuke care, în cartea sa „Elogiul minimalismului” spune:
„Să risipești banii pe dulciuri și ciocolate foarte scumpe sau pe articole de lux menite să-ți flateze ego-ul […], să alegi lucruri de proastă calitate, deși e vorba de obiecte necesare muncii tale, toate astea înseamnă să-ți confunzi prioritățile. Orice achiziție inteligentă e o investiție, aici incluzând și alimentele de calitate.”
Dincolo de toate acestea, cartea este un elogiu adus bucuriilor simple, printre care și cea de a-ți pregăti singur masa. Mi-a răspuns la câteva reflecții pe care le-am avut în ultimul timp și le-a închis, le-a rezolvat. Gata, pot să trec mai departe.
„Procedând astfel îți respecți viața și privilegiul de a putea să ai grijă de tine însuți.”
A te juca cu ingredientele, a crea mici fantezii și bucurii cotidiente îmbogățește viața, ne ajută să trăim mai fericiți și are chiar efecte psihologice benefice dovedite. Dincolo de orice motiv practic, a-ți pregăti hrana înseamnă a-ți crea un spațiu în care te prioritizezi pe tine, nevoile tale, în care preiei controlul asupra evenimentelor zilei, oricât de turbulentă ar fi lumea dinafară. E terapie.
Dar voi, voi de ce mai gătiți? Sau de ce nu gătiți? Poate cartea vă va ajuta să vă dați propriile răspunsuri. O găsiți la Editura Baroque Books & Arts, în traducerea lui Ines Hristea.
–
PS. Din această carte am învățat cuvântul „fadoare”. Un cuvânt franțuzesc, desigur. Cu siguranță va supraviețui uitării a tot ce am citit, pentru că ocaziile de a-l folosi sunt zilnice.
Abordarea sa asupra gătitului ca formă de artă și îmbrățișarea vieții simple, așa cum este celebrată în cultura japoneză, este cu adevărat fascinantă. Recomand cu căldură această lectură celor interesați de minimalism și de bucătăria practică.